Marea trecere şi astrologia
La începutul săptămânii am fost la înmormântarea unei bune prietene. În faţa sicriului descoperit unde era ea, îmbrăcată în alb de mama ei ca pentru o altfel de trecere, înconjurată de flori, cu buchetul miresei, pe care nu a apucat să-l mai arunce, pus la picioare, vorbea, cu emoţie, preotul. La finalul vieţii, înainte de a pleca, sufletul sărută trupul pe frunte şi, dacă e cazul, îi spune: mândru m-ai purtat în această lume. Trupul Mădălinei i-a purtat sufletul cu mândrie. Viaţa ei a fost un dans pe o muzică astrală. Parafrazez. Când totul s-a încheiat, preotul a intrat în biserică. M-am dus după el să-i mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi l-am găsit în lacrimi. A pus o mână pe mâna mea şi a spus simplu: "Dumnezeu s-o ierte!" O cunoscuse de mică, fusese prieten al bunicului ei. Dar povestioara de azi nu este despre marea trecere, despre mult prea scurta trecere prin lume a Mădălinei noastre, ci despre o mică conştientizare. La finalul predicii, groparii au luat capac...