Început tapas nou
Trecuseră câteva zile bune de la încheierea tapasului anterior (peste cele 5 pe care mi le permit cu conştiinţa liniştită) şi m-am hotărât să încep unul nou. Pentru că nivelul de impecabilitate scârţâise datorită recuperărilor pe care le-am tras după mine, m-am gândit să-l reiau întru-totul cu o mică modificare, în loc de 15 minute de shambavi - mi se păruseră cam multe - să fac 7. Toate bune şi frumoase, vine tattva de tapas, mă pun să fac consacrarea. Surpriză, nu-mi iese! O fac din nou. Acelaşi rezultat, vibraţii firave, incerte, complet diferite faţă de încântătoarea senzaţie resimţită în tot corpul de "ok, dă-i să meargă" ce însoţeşte de obicei asumarea unui sacrificiu. Pentru că tapasul e un sacrificiu, chiar şi doar din perspectiva timpului liber ce ar putea fi investit altfel într-un dolce far niente şi a stomacului ale cărui delectări trebuie să fie amânate pentru după uddyane and stuff. Încep să mă gândesc că poate nu e cazul să încep deocamdată un nou tapas, dar iz...