Curajul de a finaliza

În cadrul ultimei seri de film organizate de Cursul nostru de Tantra Yoga Ezoterică, pe care am avut-o în Brașov la Rawdia, am proiectat filmul „Little Boy” în corelație cu studiul lui Muladhara chakra.

Dintre diferitele aspecte pe care le atinge acest film aș vrea să menționez ceva ce m-a impactat și m-a făcut să mă gândesc la modul în care este bine să ne integrăm acțiunile și aspirațiile.

Atenție, spoiler alert pentru cine nu a văzut filmul!

Protagonistul, un băiețel de 8 ani din orășelul american O’Hare cu un fizic firav, chiar subdezvoltat pentru vârsta lui, ar face orice pentru a-și revedea tatăl, plecat pe front în al Doilea Război Mondial să lupte cu japonezii. Într-o întrevedere cu preotul din localitate, acesta îi vorbește despre puterea credinței și băiatul află astfel că poate să contribuie prin acțiunile sale la revenirea tatălui lui, chiar dacă gesturile pe care le-ar face în acea direcție ar opera doar asupra domeniului subtil. Și, concret, ceea ce trebuie să facă pentru aceasta este să bifeze anumite cerințe ordonate pe o listă:

- Hrănește-i pe înfometați

- Adăpostește-i pe cei fără de casă

- Vizitează-i pe cei din închisoare

- Îmbracă-i pe cei dezbrăcați

- Vizitează-i pe bolnavi

- Înmormântează-i pe morți

- Împrietenește-te cu Hashimoto

Și băiatul, Pepper pe nume, se pune la treabă și cu ajutorul preotului și al unui japonez mai vârstnic cu care se împrietenește (ultima cerință de pe listă și prima în ordinea realizării) îndeplinește unul după altul punctele listei.

Ceea ce mi s-a părut foarte interesant, și este probabil o caracteristică a purității copilăriei, este că băiatul bifa foarte repede elementele de pe listă. I-a oferit cuiva de mâncare, a bifat cerința de a-i hrăni pe săraci, a tricotat câțiva centimetri pătrați dintr-un material pe care l-a pus pe burtica unei femei însărcinate, a bifat cerința de a-i îmbrăca pe cei dezbrăcați etc. Abia aștepta să încheie lista și să-și revadă multiubitul tată, pentru că la capătul listei cu siguranță îl aștepta răsplata multdorită.

Într-o situație similară, un adult ar fi considerat probabil că pentru a putea bifa un element de pe listă trebuie să facă multe astfel de gesturi, să ofere masă după masă săracilor, să asimileze respectivul nivel temeinic, să simtă că gestul făcut de el ține de o generozitate stabilă și repetabilă. Pare o abordare lăudabilă care atestă probitate, însă în spatele ștachetei lucrului bine făcut, atitudinea „adultă” poate să arate de fapt o frică de a finaliza lista, de a defrișa hățișul intermediarului și de a ieși impetuos la lumină. Ca și cum capătul demersului nostru, care trebuie să ne confrunte cu realitatea realizării aspirației urmărite, ar fi ceva de temut. Or frica aceasta vine din neîncrederea că pașii noștri duc în cele din urmă la luminișul mult visat și poate chiar din neîncrederea existenței înseși a acelui luminiș.

Este și capcana procrastinării: amânăm să încheiem lucrurile invocând un așa-zis standard perfecționist autoimpus, dar la bază este de fapt o neîncredere în sine, în propria valoare capabilă să livreze ceva cu adevărat valoros.

Impulsul pe care filmul mi l-a oferit a fost să urmăresc să identific în propria viață cercurile vicioase ale neîncrederii și să îndrăznesc să mă îndrept cu îndrăzneală și curaj spre luminișul aspirațiilor ardente ale sufletului care, în mare măsură, se suprapun peste aspirațiile copilului care am fost și care îndrăznea să viseze măreț, luminos și fără amânare.