Decizia și stresul

Acum vreo săptămână, dimineața la trezire, am avut o conștientizare despre capacitatea de decizie și nivelul de stres. Căutasem cu o zi înainte îndelung pe internet o mașină de broșat potrivită pentru tipografia noastră și văzusem diferitele modele, pe siteuri românești, nemțești sau chinezești, analizasem caracteristicile, prețul, transportul. Cum se face. Doar că nu o făcusem o dată și bine, ci revizitasem de nenumărate ori, în buclă, aceleași siteuri în căutarea unui imbold lăuntric, a unei intuiții care să-mi spună, luând în considerare toți parametrii identificați, care este alegerea corectă. La finalul zilei eram foarte agitat mental. Am mers la culcare cu sentimentul că experimentez frecvent astfel de stări de agitație. Când e să plec într-o călătorie, mi-e greu să-mi fac bagajul. Nu știu niciodată exact de ce o să am nevoie și procesul de triere mă epuizează. Așa că las făcutul bagajului pe ultimul moment. Când clipa plecării se apropie și încep să apară dubii cu privire la reușita prinderii trenului, avionului, sau, dacă e cu mașina proprie, a tattvei, bagajul meu gol ca o foaie albă la un examen de drept administrativ (o experiență marcantă de lapsus cu care m-am confruntat) determină ca tensiunea să crească foarte mult. Asta mă face să îmi arunc hainele și obiectele necesare în bagaj, să-l închid în grabă și să ies pe ușă, ca iepurele din fabulă care a dormit o bună parte din cursă. Bineînțeles că ulterior se dovedește că nu mi-am luat lucruri de care aș fi avut nevoie și că, în condiția în care port doar tricouri, numărul de cămăși pus „just in case” depășește numărul zilelor de deplasare.

De ce mi-am dat seama în dimineața aceea la trezire a fost că la cei mai mulți oameni stresul nu este de fapt un rezultat al indeciziei, cum ai zice, ci că este elementul declanșator al luării deciziilor. Câtă vreme nivelul de stres nu este suficient de mare, facultatea de decizie a celor indeciși este paralizată. Când stresul atinge un nivel critic, decizia se impune, aproape în pofida noastră. Și de-asta și angrenăm mecanismele de acumulare a stresului, ca să putem acționa.

Mulți ne plângem de nivelul de stres din viața noastră, dar am ajuns să facem din stres un aliat în lupta cu luarea deciziilor, ca într-o relație de codepedenență cu un partener vicios. La mijloc este o pervertire a capacității decizionale și de fapt ne confruntăm cu o lipsă de conștiință, de Shiva, pe care o compensăm cu un exces de energie, de Shakti. Aceeași poveste, sub o altă formă.

Nu toți se confruntă cu astfel de stări. Cei care au o relație bună cu ordinea și încadrarea în timp joacă în altă ligă, dar masa indecișilor, într-un domeniu sau altul, deschide inconștient supapa stresului, nu pentru a-l elibera, ci pentru a-l acumula, astfel încât să fie în stare să ia o decizie. Domeniile variază, am întâlnit persoane care își fac impecabil bagajul pentru o călătorie, dar care nu pot trece printr-o sesiune de shopping fără ca stresul să fie cel care determină amalgamul intuitiv al alegerii hainelor pe care să le pună în coșul de cumpărături.

Concluzia ar fi că deciziile, care țin de puterea de conștiință, nu ar trebui forțate artificial printr-o energie gonflată nociv în viața noastră, ci ar trebui să vină ca o exercitare liberă a facultății voinței. Cu cât vom reuși să identificăm mai bine și în etapele inițiale acest mecanism decizional bazat pe acumulare de stres în raport cu o acțiune dată, cu atât vom reuși să-l stopăm și să invităm claritatea și pacea mentală pe locurile de seamă de la banchetul voinței de la care pe nesimțite au fost izgonite de partenerul Stres, alcoolic anonim și scandalagiu fruntaș ce refuză reahab-ul („No, no, no") cu toate că drumul pe care ni-l pavează nici măcar nu are scuza unor intenții bune.